Catiusa Ivanov

Câmpulung-Muscel: Despre Vila Golescu sau cum poate fi salvată o clădire de patrimoniu prin implicare civică

Vila Golescu din Câmpulung-Muscel a fost restaurată şi reintrodusă în circuitul turistic, povestea ei fiind un exemplu fericit despre cum poate fi salvată o clădire de patrimoniu cu bunăvoinţă şi implicare civică. În 2002, Irina Golescu, proprietara clădirii, donează casa cu tot ce se află în interior Fundaţiei Pro Patrimonio deoarece nu mai avea posibilitatatea să întreţină locul. Cu ajutorul donaţiilor şi voluntarilor, imobilul şi frumosul parc din jur au fost restaurate şi au devenit o atracţie turistică.

By Catiusa Ivanov, in Orașul Uitat on .

FOTOGALERIE Cum a ajuns Moara lui Assan, prima moară cu aburi din București, în prag de colaps. În paralel – povestea renașterii gazometrelor din Viena

Moara lui Assan, una dintre cele mai frumoase clădiri industriale din București, este lăsată în paragină de peste 15 de ani, astăzi fiind în prag de colaps. Deși imobilul este monument istoric și proprietarii trebuie să asigure paza, ansamblul aflat pe strada Silozului nr. 25, în spatele blocurilor de la Lizeanu, a fost lăsat pradă oamenilor străzii care au furat armăturile, instalațiile de metal, cărămida și lemnul, iar bucăți din clădire s-au prabușit.

By Catiusa Ivanov, in Orașul Uitat on .

Un bloc cu patru etaje ar putea apărea în zona protejată Mihai Eminescu, vizavi de casa Henrieta Delavrancea, monument istoric. Cum a fost distrusă zona în ultimii 15 ani

Un bloc cu patru etaje ar putea apărea în zona protejată Mihai Eminescu, pe bd. Mihai Eminescu nr. 198, aproape de intersecţia cu strada Toamnei, potrivit unui plan urbanistic zonal ce va fi discutat vineri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Vizavi se află o casă monument istoric, realizată de celebra arhitectă Henrieta Delavrancea, iar pe strada Mihai Eminescu se află nu mai puţin de 11 clădiri clasate în lista monumentelor istorice. Din păcate, în ultimii 15 ani, zona a fost distrusă sistematic: clădirile vechi au fost lăsate în paragină, mutilate sau demolate, în loc au apărut blocuri cu până la 8 etaje, iar trotuarele sunt sufocate de maşini.

By Catiusa Ivanov, in Fără categorie Orașul Uitat on .

Fonduri europene pentru restaurare şi conservare: au fost depuse 298 de proiecte, circa jumătate – respinse. Vezi ce contracte de finanţare s-au semnat

La primul apel de proiecte pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, desfăşurat anul trecut, au fost depuse 298 de proiecte, cu o valoare solicitată de circa 3,2 miliarde lei, potrivit unui răspuns trasmis de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Dintre acestea, până pe 15 mai au fost respinse 139 de proiecte, cu o valoare solicitată de 1,57 miliarde lei. Restul sunt în evaluare, până acum fiind semnate doar câteva contracte de finanţare. Rămâne de văzut dacă Ministerul va lansa şi al doilea apel de finanţare, în cazul în care rămân bani.

By Catiusa Ivanov, in Orașul Uitat on .

Valea Călugarească: Conacul Matac şi biserica Sfântul Nicolae – Schiau, două clădiri vechi de peste 100 de ani, abandonate de proprietari

Conacul Matac din Valea Călugarească, unde s-au filmat scene din filmele româneşti „Secretul lui Bachus” şi „Colierul de turcoaze”, este abandonat de autorităţi. Acesta se află în inventarul Ministerului Finanţelor şi în administrarea Institutului de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugarească, iar Consiliul Judeţean Prahova a avut în plan încă din 2011 să-l restaureze şi să-l introducă în „Drumul vinului”, însă proiectul a fost abandonat. În 2011, s-au făcut doar nişte reparaţii la acoperiş. De atunci conacul stă închis. Într-o situaţie mult mai rea se află Biserica Sfântul Nicolae – Schiau, construită în secolul al XIX-lea, care se află în prag de colaps. Aceasta aparţine de Arhiepiscopia Bucureştilor, iar din anii 80 nu s-au mai ţinut slujbe în lăcaşul de cult.

By Catiusa Ivanov, in Orașul Uitat on .