„Colaps al magistraturii” prezic judecătorii; procurorii denunță „un veritabil atac la funcționarea statului” român

Potrivit unui studiu aprofundat publicat de Forumul Judecătorilor, „efectele combinate ale unor reglementări cuprinse în dispozițiile adoptate în Parlament cu privire la legile justiției pot fi dezastruoase pentru magistratura din România”, iar corpul magistraților „va fi putea fi controlat prin șeful Inspecției Judiciare și prin Secția specială pentru cercetarea infracțiunilor din justiție din cadrul PÎCCJ.”
Pe de altă parte, într-un comunicat, Asociația Procurorilor acuză „tentativele de decrediblizare a sistemului judiciar, în special a Ministerului Public” ca fiind „un veritabil atac la funcționarea statului”.

By , in Atacuri la adresa Justitiei Justitie Știri on .

În contextul campaniilor mediatice declanșate contra Direcției Naționale Anticorupție purtate cu precădere de România TV și Antena 3, Asociația Procurorilor din România consideră că:

(…) încercările de a decredibiliza funcționarea sistemului judiciar constituie un veritabil atac la funcționarea statului.

Pe de altă parte, Asociația Forumul Judecătorilor din România avertizează cu privire la un „potențial colaps al magistraturii din România” prin implementarea modificărilor aduse legilor justiției de către Parlament.

Corpul magistraților va fi redus în proporție de cel puțin 25% (pe termen foarte scurt), va fi deprofesionalizat, prin renunțarea la examenele de promovare meritocratice, va fi surmenat, prin creșterea volumului de activitate, și va fi putea fi controlat prin șeful Inspecției Judiciare și prin Secția specială pentru cercetarea infracțiunilor din justiție din cadrul PÎCCJ.

Asociația cere efectuarea prealabilă a „unor studii de impact credibile” pentru analizarea efectelor modificărilor propuse legilor justiției și Consiliului Superior al Magistraturii să iasă din pasivitate adoptând „un rol pro-activ” pentru implicarea sistemului judiciar „în crearea unor criterii de succes și a unor indicatori cheie de performanţă pentru a evalua reformele propuse.”

Studiu_FJR_Potential_colaps_al_magistraturii