Galaţi: Ultimul hangar al aviaţiei militare ar putea fi demolat de Primărie pentru a face loc unui parc

Singura dovadă că oraşul Galaţi a existat, cândva, pe harta aviaţiei româneşti – ultimul hangar al aviaţiei militare – ar putea fi ras de pe faţa pământului, aşa cum au fost demolate, în 2013, hangarele aeroportului civil. Impozanta construcţie, situată la intersecţia străzilor Basarabiei – Anghel Saligny, slujeşte acum pe post de service auto Serviciului Public de salubritate Ecosal, iar în loc de avioane adăposteşte maşini şi pubele de gunoi. Primăria vrea să amenajeze acolo un parc.

Primăria municipiului Galaţi susţine că nu a luat încă o decizie irevocabilă privind păstrarea sau demolarea hangarului. „Analizăm cel puţin trei posibilităţi de dezvoltare a zonei”, ne-a declarat primarul oraşului, Ionuţ Pucheanu.

By , in Orașul Uitat on . Tagged width: , , , , ,

La finele anului trecut, Primăria municipiului Galaţi a încredinţat firmei Proiect SA două contracte, în valoare totală de 93.780 de lei fără TVA, pentru realizarea unor studii de fezabilitate. Prima documentaţie vizează relocarea Serviciului Public de Ecosal la marginea oraşului, iar cealaltă – amenajarea unui parc pe locul unuia dintre punctele de lucru Ecosal, situat la intersecţia străzii Basarabiei cu strada Anghel Saligny.

Ce vrea Primăria Galaţi

„Având în vedere suprafaţa redusă a spaţiilor verzi din municipiul Galaţi, zona fiind în prezent degradată, este necesară amenajarea unui parc care să asigure creşterea suprafeţei de spaţiu verde amenajat pe locuitor, crearea unei atmosfere vii a spaţiului verde, diversificarea opţiunilor de agrement şi socializare a locuitorilor din zonă şi nu numai”, argumentează Primăria în caietul de sarcini al achiziţiei publice pentru documentaţia viitorului parc. Concret, municipalitatea vrea ca proiectul parcului să cuprindă: fântână arteziană, alei pietonale, spaţii de joacă pentru copii pe categorii de vârste (tobogane, leagăne, căţărătoare), bănci, coşuri de gunoi, cişmele, rastel pentru biciclete, spaţiu pentru vârstnici dotat cu mese şi scaune, grup sanitar, reţea de iluminat, amenajare peisagistică şi sistem de irigaţii.

Conform planului de situaţie întocmit de Primăria Galaţi, pe terenul în suprafaţă de 5.870 de metri pătraţi, ocupat de Ecosal, se află doar „construcţii industriale şi edilitare”. În realitate, acolo se află un supravieţuitor: primul şi ultimul hangar aviatic al Galaţiului!

 

„Ultimul mohican”

Aşa îl numeşte jurnalista Violeta Ionescu, coautoarea cărţii „Galaţi – o poveste cu aviatori”, alături de cercetătorul Dan Antoniu, subliniind că a acesta a fost primul şi a rămas ultimul hangar al aviaţiei în Galaţi. Amănunte despre construirea şi piedicile care i-au fost puse hangarului am aflat de la Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, autorul studiului „Aerodromul din Galaţi şi destinul său absurd”, publicat în volumul II al colecţiei de studii „Tradiţie, istorie, armată”.

Impozanta construcţie de azi i se datorează Grupului 3 Aviaţie de luptă (înfiinţat pe 1 ianuarie 1917 la Folteşti, la 44 kilometri de Galaţi) căruia pe 13 martie în 1920, i s-a destinat „ca reşedinţă oraşul Galaţi”. „Aerodromul a fost instalat la sud-vest de şoseaua Tecuci, în dosul Cazărmilor Artileriei Călăreţe”, scrie Marius Mitrof în studiul său.

 

Primăria i-a pus gând rău încă din 1921

La începutul anului 1921, Guvernul României hotăra să înfiinţeze, tot la Galaţi, şi un aeroport civil. Era vorba de „prima linie de navigaţie aeriană din România pe relaţia Bucureşti-Galaţi şi, prin Chişinău, să lege Galaţiul de Varşovia, fiind preconizată prelungirea liniei aeriene până la Danzing”, afirmă Marius Mitrof. Pentru că autorităţile gălăţene au refuzat cu cerbicie să pună la dispoziţie terenul necesar construcţiei aeroportului, au fost date în judecată de Guvern. În toamna anului 1921, prin sentinţă civilă, a fost „expropriat pentru cauză de utilitate publică şi în interes militar” terenul situat în vestul oraşului, necesar construirii aeroportului civil.

Ce-a făcut Primăria Galaţi? „A întors armele” împotriva aerodromului militar unde începuseră „lucrări definitive de construire a unor hambare în beton armat”.

Hangarele aeroportului civil, care acum nu mai există

Potrivit lui Marius Mitrof, pe 17 octombrie 1921, Primăria Galaţi a somat Grupului 3 de Aviaţie să înceteze lucrările şi să se mute pe terenul alocat aeroportului civil. Maiorul aviator Răcăşanu, comandantul Grupului 3 de Aviaţie, a încercat să explice că se află „în imposibilitate de a părăsi lucrările ce au necesitat sume destul de mari”, solicitând să le fie cedat terenul pe care deja îl ocupau. Autorităţile gălăţene nici n-au vrut să audă, insistând „să părăsească de îndată terenul ce ocupă” pe motiv că era „afectat pentru construirea de locuinţe demobilizaţilor, orfanilor şi văduvelor de răsboi şi funcţionarilor”. Primăria era dispusă, totuşi, „să facă un mare sacrificiu cedând 2-3 hectare peste cele cedate aviaţiei civile şi în acelaşi loc”, scrie Marius Mitrof citând din documentele Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale. Autorităţile gălăţene erau convinse că aviatorii militari pot folosi „aceiaşi pistă de aterizare ca şi aviaţia civilă, pistă destul de întinsă şi suficient de încăpătoare pentru ambele aeroporturi”.

Şi, în final, au avut câştig de cauză! Printr-un ordin al ministrului de război din martie 1922 s-a decis ca Grupul 3 Aviaţie să mai rămână pe vechiul amplasament încă doi ani, timp în care să se facă noi lucrări pe terenul aviaţiei civile, unde militarii să se mute definitiv. Chiar dacă, pe 3 decembrie 1923, Ministerul de Război a mai făcut o încercare, arătând Primăriei „necesitatea menţinerii celor două aeroporturi militar şi civil în oraşul Galaţi, menit a fi un important centru al aviaţiei”, scrie Marius Mitrof citând din documentele Arhivelor.

„În perioada 1924-1926 se construiesc, pe aerodromul Galaţi, cele cinci hangare ale aviaţiei militare, odată cu clădirile anexe ale personalului militar, pe un nou amplasament”, am aflat de la Violeta Ionescu.

Ce n-au distrus bombele, au reuşit buldozerele

Pe 6 iunie 1944, în cadrul „Operaţiunii Frantic”, avioanele aliate au bombardat Galaţiul şi aeroportul (civil şi militar). „După război, aeroportul Galaţi a mai funcţionat câţiva ani. În 1958, sub motivul că aeroportul din Galaţi nu este eficient mergând pe pierdere, a fost desfiinţat şi mutat la Suceava. Pe amplasamentul acestuia, după sistematizarea oraşului, s-a construit Fabrica de Sârmă, Cuie şi Lanţuri, multe dintre hangare fiind folosite în continuare în sistemul de producţie”, spune Marius Mitrof.

Potrivit jurnalistei Violeta Ionescu, conducerea fabricii ar fi vrut să dărâme hangarele, dar n-a putut pentru că „erau aşa de solide că au rezistat la dinamită!”.

Au reuşit, însă, buldozerele! „În anul 2013, cu o rapiditate demnă de invidiat, o firmă străină a pus la pământ ultimele urme ale aeroportului din Galaţi, demolând Fabrica de Sârmă, Cuie şi Lanţuri, cu hangarele aferente, şi construind un modern spaţiu comercial, un mall”, spune cu amărăciune Marius Mitrof.     

„Pe locul aviaţiei gălăţene zace acum un mall şi nu există nicio plăcuţă care să informeze că aici a fost un aerodrom! Măcar din bun-simţ şi respect pentru istoria acestui oraş să se ridice un Monument al Aviatorilor! Pentru ca oamenii să ştie, când intră în mall, că acolo a fost teritoriul aviaţiei! Au murit aviatori deasupra Galaţiului, n-a fost joacă! Dacă văd o plăcuţă pe care să scrie Aici a fost aerodrom, pot să mor!”, ne-a mărturisit Violeta Ionescu. Fiică de maistru militar de aviaţie, care repara aparatura radio de la bordul avioanelor, Violeta Ionescu a copilărit pe aeroportul gălăţean, s-a suit în avioane şi a rămas cu dragoste pentru oamenii „cu braţele înaripate”, „strănepoţi pe linie directă a lui Icar”, după cum îi numeşte în carte.

Ce facem cu „supravieţuitorul”?

În vreme ce hangarele aeroportului civil sunt doar o amintire, hangarul fostului aerodrom militar a rezistat. Potrivit Violetei Ionescu, a fost depou de tramvaie, garajul unei firme de utilaje auto, iar în prezent aparţine Ecosal. Angajaţii serviciului de salubrizare sunt mulţumiţi că au unde repara, iarna, maşinile din parcul auto, tocmai de aceea l-au menţinut în bună stare.

Întrebat de soarta hangarului în contextul amenajării unui parc în locul punctului de lucru al Ecosal, primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu declara, la finele lunii iunie, că studiul de fezabilitate este în desfăşurare, şi lansa chiar o promisiune în şedinţa Consiliului Local: „Acolo unde există service-ul auto al celor de la Ecosal e ultimul bastion sau ultima reminiscenţă din ceea ce a fost, cândva, aeroportul de la Galaţi. E luat în considerare ca acolo, dincolo de parc, să fie amenajat, poate, şi un mic muzeu a ceea ce a însemnat aviaţia aici, pe meleaguri gălăţene”.

„Hangarul poate fi amenajat ca muzeu”

Ideea a fost imediat îmbrăţişată de Marius Mitrof: „Tot ce ţine de istoria Galaţiului până în 1945 merită păstrat în locul în care se află, conservat şi valorificat! Să le arătăm celor prezenţi şi viitori ce-a fost odată oraşul Galaţi pentru România şi pentru Europa. Dacă nu poate fi restaurat, adică adus la forma la care era pe timpul când deservea ca hangar de avioane, hangarul poate fi amenajat ca muzeu, cu imagini şi cu machete sau chiar un avion din acea perioadă. Ar fi păcat să ştergem ultima urmă a aeroporturilor din Galaţi”.

Proiect prioritar în Strategia de dezvoltare a Galaţiului

În ciuda declaraţiilor primarului Ionuţ Pucheanu, Strategia de dezvoltare locală a municipiului Galaţi 2016-2020, aprobată ieri de Consiliul Local, prevede altceva. În portofoliul de 186 de proiecte majore cuprinse în strategie se află şi „Parc strada Anghel Saligny /strada

Basarabiei”, în valoare de 5.000.000 de lei, investiţie care cuprinde: „amenajare alei, spaţii de joacă, demolare clădiri existente, mobilier urban, amenajare peisagistică, sistem irigaţii”.

Rămâne de văzut dacă „demolare clădiri existente” include şi hangarul, sau vizează doar restul construcţiilor din jurul lui.

Surse foto:

Costel Gheorghiu (hangarul văzut de sus)

Hangarele aeroportului civil – Colecţia DAN ANTONIU, Bucureşti, publicată în volumul „GALAŢI – O POVESTE CU AVIATORI”, de Dan Antoniu şi Violeta Ionescu

 

 

Anca Melinte este redactor la cotidianul „Viata libera” din Galati unde, din august 2004, scrie articole pe domeniul politic-administratie si o pagina dedicata diasporei galatene. A intrat în presa în anul 2001, ca redactor la saptamanalul „Impact-Est”, si apoi la cotidianul „Impartial”.