HARTĂ RELAȚIONALĂ: „Rechinii gunoaielor” – Polaris Grup

Jurnaliștii Cerasel Cuteanu (cuteanu.eu), Ada Codău (constantanoastra.ro) și Mihai Enciu (gazetadesudest.ro) sunt autorii serialului „Rechinii gunoaielor”. Această HARTĂ RELAȚIONALĂ prezintă grafic implicarea Polaris Holding – trimisă în judecată de DNA pentru contractul de la Constanța și cercetată de FBI sub acuzația de dare de mită pentru obținerea unui contract la baza de la Kogălniceanu – în derularea contratelor de salubritate în alte orașe ale României.

By , in investigatii on . Tagged width: ,
Jurnaliștii Cerasel Cuteanu (cuteanu.eu), Ada Codău (constantanoastra.ro) și Mihai Enciu (gazetadesudest.ro) sunt autorii serialului „Rechinii gunoaielor”. Această HARTĂ RELAȚIONALĂ prezintă grafic implicarea Polaris Holding – trimisă în judecată de DNA pentru contractul de la Constanța și cercetată de FBI sub acuzația de dare de mită pentru obținerea unui contract la baza de la Kogălniceanu – în derularea contratelor de salubritate în alte orașe ale României.

Cele mai importante articole ale serialului:

U.S. vs Polaris. DOCUMENTE – Plângerea penală a agentului FBI – Cerasel Cuteanu a publicat documentele prin care procurorii americani îi acuză pe „Rechinii gunoaielor” de la Polaris că au vrut să corupă oficiali ai armatei SUA. Între acestea – și plângerea penală (prezentată în facsimil) a agentului FBI Matthew Young ce oferă detaliile privind desfășurarea investigației. Patronul – Dumitru Martin, unchiul deputatului PSD Eduard Martin – și trei angajați ai Polaris din Constanța, sunt urmăriți penal, în Statele Unite. Scopul mitei a fost obținerea unui contract de achiziții publice din partea armatei SUA la nivelul Bazei Mihail Kogălniceanu. Contractul dorit de Polaris avea o valoare de peste 10 milioane de dolari; mita promisă reprezenta 10%.

Slobozia s-a predat „Rechinilor gunoaielor” din Republica Mazăre. Cum a ajuns Polaris M să curețe Slobozia – Mihai Enciu arată că, imediat după ce Polaris a obținut contractul de salubrizare al Sloboziei în baza unui caiet de sarcini „cu cântec”, fără acordul Consiliului Local, primarul Alexandru Stoica a prelungit contractul de la 8 plus 2 ani – la 8 plus… 41 de ani! Este evident că, în cazul unei perioade contractuale de 49 de ani, altfel ar fi arătat ofertele tuturor participanților.

Rechinii de la Marea Neagră se îngrașă cu gunoi din Valea Jiului și Cum a umflat Cârciumaru preţul gunoiului – Cerasel Cuteanu identifică și la Târgu Jiu același mod de operare al Polaris – decizii în favoarea „Rechinilor gunoaielor” luate de Primar fără acordul Consiliului Local. În cazul acesta e vorba de primarul de Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. Astfel, prețul la gunoi a crescut de la 12 la 17 euro pe tonă, fără ca această decizie să fie trecută prin consiliul local, ci doar în baza solicitării celor care-l colectează, în timp ce aceștia plătesc o redevență mai mică.

Un gunoi de 335 de milioane de euro. Primăria Constanţa „desecretizează” contractul cu Polaris, pentru care Mazăre, Martin şi Strutinsky au fost trimişi în judecată – Ada Codău a scris despre trimiterea în judecată a primarului Radu Mazăre și Sorin Strutinsky pentru luare de mită, a deputatului PSD Eduard Martin și a firmei sale Polaris M Holding sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. Deşi a fost încheiat în mai 2008, contractul privind serviciul de salubritate din Constanța nu a fost niciodată publicat. Nici pe Site-ul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), nici pe site-ul Primăriei Constanţa. Asta, deşi nu are nicio clauză legată de vreun posibil secret şi deşi e un contract plătit din banii constănţenilor, suma totală ridicându-se la 335 de milioane de euro (!!!).

Alex Stoianovici

Alex Stoianovici este jurnalist brasovean, fost redactor-sef al revistei BBC Science World Romania si colaborator al revistei BBC TopGear Romania.