Muzeul de Istorie din Tecuci deține un automobil de epocă unic în România. Povestea mașinii care a învins Securitatea și a apărut în filmul „Restul e tăcere”

Muzeul de Istorie din Tecuci are în patrimoniu un automobil de epocă Ego 4/14, unic în România, și despre care se spune că ar mai exista doar două exemplare în lume, unul într-un muzeu din Berlin, iar altul la Muzeul Tehnicii din Viena. Mașina, fabricată în 1924 la Berlin, a scăpat ca prin minune de la distrugere, după ce a fost dezmembrată de fosta securitate, fiindcă s-au găsit cartușe în ea, și a fost lăsată așa ani buni. După revolutie, inginerul Gabriel Jelea a adus la viață automobilul pentru filmul lui Nae Caramfil „Restul e tăcere”. Restaurarea a costat 10.000 de euro și s-a făcut cu un efort uriaș. După încheierea filmărilor, mașina s-a întors în custodia muzeului. Din păcate însă, de atunci, bijuteria este ținută in condiții improprii, intr-o magazie neîncălzită, în curtea muzeului, riscând astfel să fie distrusă.

By , in Orașul Uitat on . Tagged width: , , , , , , ,

Directorul muzeului, Viorel Burlacu, a declarat pentru justitiecurata.ro că există un proiect prin care începând din această iarnă automobilului i se va asigura climatizarea de care are nevoie și va fi expus în mod permanent.

 Pe 24 iunie 2017, autoturismul Ego 4/14 a participat la Concursul de Eleganţă Sinaia – 2017 (CES) – eveniment inclus şi în calendarul Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice (FIVA) – organizat, la Muzeul Naţional Peleş, de Retromobil Club România, sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Ego-ul tecucean a câştigat Premiul Special „Cel mai vechi automobil participant” şi Locul III la Categoria „Antebelice Cabriolet”, în condiţiile în care a avut parte de un juriu internaţional prezidat de Jean Jaque Martens (Belgia), dar şi de o concurenţă serioasă: peste 30 de autoturisme din Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria şi România, printre care un Cadillac Series 90 V16 (1939), un  Bentley S1 Special (1957), dar şi un Unic L3 Torpedo (1925).

Două premii reprezintă o performanţă notabilă pentru „bătrânica” debutantă la 93 de ani, care ar fi trebuit să fie deja celebră. Dar tot e mai bine mai târziu decât niciodată, aceasta este lecţia de căpătâi pe care a învăţat-o de-a lungul întregii sale existenţe.

 

„O ştim până la ultimul şurub. Eu şi Securitatea”

Autoturismul Ego 4/14 face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, „Colecţia colonel în rezervă Gheorghe Petraşcu”. Pe 25 aprilie 1985, ofiţerul a donat muzeului tehnică militară şi autoturismul decapotabil, care fusese înregistrat şi circulase în perioada interbelică, iar pentru a nu fi rechiziţionat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fusese retras din circulaţie şi ascuns.

Pentru că avea nevoie de reparaţii, maşina a fost dusă la Întreprinderea de Reparaţii Auto (IRA) din Tecuci. Aici avea să-l întâlnească, prima dată, pe salvatorul său, inginerul Gabriel Jelea.

„Directorul IRA a venit la mine cu rugămintea conducerii Tecuciului să reparăm maşina. Noi, la IRA, aveam 90 de ingineri stagiari, în majoritate automobilişti. Am adunat câţiva şi le-am explicat. S-au arătat foarte entuziasmaţi. Am băgat-o într-un garaj special, unde avea pază 24 de ore, trei schimburi, am demontat-o şi am început să o facem. Când maşina era aproape gata, s-au găsit nişte cartuşe. Am anunţat «organele», a venit Securitatea, a demontat-o toată… A fost o zi tristă-tristă atunci! Băieţii au început să plece pentru că terminau stagiatura şi maşina a fost lăsată baltă… ”, îşi aminteşte inginerul.

„O ştim până la ultimul şurub. Eu şi Securitatea! Cei care au găsit gloanţele şi au distrus maşina înainte de ’89, au făcut cel mai mare bine Tecuciului. Pentru că dacă maşina era făcută şi se afla la Muzeu, poate nu mai era aici, era departe…” spune inginerul.

 

Înapoi la Muzeu

Fost director al Muzeului tecucean, Laurenţiu Groza îşi aminteşte cum arăta maşina în 1988, când a primit misiunea să o aducă înapoi, de la IRA: „Era într-o stare jalnică! Descompletată, roţile erau scoase, copertina putrezise, unele componente dispăruseră! Am adus-o într-o remorcă, într-o magazie, unde a stat până inginerul Jelea a transformat-o în ceea ce e”.

Probabil că maşina era acum la fiare vechi dacă inginerul Gabriel Jelea nu s-ar fi întâlnit, în Bucureşti, cu Cristian Comeagă proprietarul firmei Domino Film SRL.

„Mi-a spus că lucrează la un film, «Restul e tăcere», şi caută utilaje, maşini de cusut, aparate de filmat, de fotografiat din anii ’20. I-am spus că eu am lucrat la o maşină care trebuie să fie undeva la Muzeu. «Caut-o, şi eu vin s-o văd», mi-a spus. Am căutat-o, am găsit-o şi arăta… fără roţi, fără butuci, fără volan, fără…”, spune inginerul Jelea.

În iunie 2006, autoturismul a intrat în custodia Domino Film SRL, care s-a obligat să suporte lucrările de restaurare, cu condiţia folosirii automobilului în filmul lui Nae Caramfil „Restul e Tăcere”.

A urmat un adevărat maraton al găsirii componentelor necesare restaurării automobilului şi aducerii lui în stare de funcţionare. „Am promis că o fac, dar nu ştiam dacă va merge. Motorul nu era pornit de 20 de ani, lipseau o grămadă. Am început să caut date despre ea, de la «mama şi tatăl ei». Am primit o poză din Germania, un Ego. Am lucrat enorm ca, de la data când am primit această poză, să semene aşa de mult cu cea din poză. Au fost muncitori specialişti care mi-au reparat radiatorul. Am sablat-o, am curăţat-o până când am făcut-o ca argintul. Cineva mi-a făcut electrozii, altul – partea de strungărie. Lucram de dimineaţă până noaptea. Caroseria din lemn a fost curăţată, grunduită”, spune Jelea.

 

„Puf, puf, puf, dar a mers!”

Volanul Ego

„S-a ajuns aici după nopţi de studiu al maşinilor de epocă. Am un CD cu aproape toate maşinile de epocă existente în lume. S-a ţinut cont de tot, şi de vopseaua care exista atunci! Ego personalizează maşina, este «eul» din latină care spune tot. Personalizarea a mers până la un asemenea nivel încât fiecare aripă, şasiul, fiecare arc, fiecare subansamblu avea seria maşinii şi numărul ei. Filetul din 1924 nu se potrivea la piuliţe de azi. Până şi gresoarele erau deosebite, turnate din bronz. Piesele au fost aduse din toată lumea. Pe capacul radiatorului era un vultur, emblema nemţilor. Am adus unul din Anglia. Farurile tot de acolo, volan şi parbriz din Germania, trombonul la fel, alte două faruri din Chicago, SUA. Pentru jantă am făcut desene şi le-am trimis în zece ţări pentru a fi căutate. Anvelopele au venit din Vietnam, dintr-o fabrică a americanilor făcută după război. Când au sosit, tremuram că le căutam de juma de an şi nu ştiam dacă se potrivesc. Eu eram tot o apă, Comeagă mă ruga să nu plec. Am umflat roţile, am băgat două atmosfere, am văzut că rezistă şi am ieşit cu maşina la plimbare: puf, puf, puf, puf! Dar a mers! Prietenul (Cristian Comeagă n.r.) mi-a plătit tot, materialele, manopera a fost gratis. I-am spus că nu vreau bani, pentru că este o maşină şi lucrez la ea de prin ’80. Şi vreau să am şi eu părticica asta! Poate, ştiu eu, o să-şi amintească cineva de numele meu când vede maşina”, povesteşte inginerul care, în inima lui, se consideră un părinte al maşinii.

 

Momente vesele şi triste

„Când am scos-o prima dată prin Bucureşti, m-am dus să-i fac plinul. Nu m-am dus cu bidonul, am tras maşina! Juma’ de oră nu am putut să ies, pentru că veneau şi făceau poze. A ieşit directorul şi m-a rugat să plec că i-am blocat drumul şi nu mai face vânzare. Cât am mers pe trailer de la Tecuci la Bucureşti mergeau în paralel cu noi, făceau poze, era ceva…

La a doua ieşire am înjurat un poliţist care ţipa după mine că nu am numere: «Nu vezi că-i trotinetă asta, nu-i maşină!»”, i-am spus.

Trei ore, atât a durat să obţin atestatul de vehicul istoric. La 9,00 m-am întâlnit cu directorul Retromobil Club România, la 12,00 aveam certificatul. Seara, o postaseră deja pe site”, spune inginerul.

 

Motor! Acţiune!

Imagine din filmul „Restul e tăcere”, cu Gabriel Jelea în rolul de șofer

„Lui Nae (Nae Caramfil, regizorul n.r.) i-a plăcut maşina, a mulţumit, a acceptat-o. În prima zi de filmare, maşina a răspuns la toate solicitările lui. Eu cu Nae şi cu Cristian suntem prieteni. Mi-au spus direct: «Nu cumva vrei tu, pentru că eşti şofer, ai cunoştinţe despre ea, să o conduci? Că nu vrem s-avem insuccese!» Am spus: «Nicio problemă! Mersi şi la mai mare!»”, spune inginerul. N-a avut nicio replică, doar a făcut figuraţie. Dar i-a ieşit pe nas, sub care îi lipiseră o mustaţă falsă: „Mai rău ca la armată! Nici nu clipeai fără acordul lor!”, îşi aminteşte inginerul.

A avut de-a face cu rigorile regizorale din primul cadru de film: o coloană formată dintr-o motoretă, o maşină albă, Ego-ul, o maşină albastră, căruţă, trăsuri, sunt orăşenii de început de veac XX, care veneau la sat să filmeze, şi se întâlneau cu ţăranii aflaţi la câmp, care încing hora. „Am tras o grămadă de duble! Am avut o filmare de noapte, cu ploaie –  o secvenţă în care maşina apărea 30 de secunde şi trecea prin faţa unui bar, fiind filmată dinăuntru. Atât s-a repetat, că am început filmările la unu noaptea şi am terminat la cinci dimineaţa, pentru că se lumina. Nu mi-am închipuit că este aşa de greu şi atâtea pretenţii! În afară de Ego, eu am mai lucrat pentru film la două maşini, ale căror motoare le-am făcut la Tecuci. Maşina albastră din film e un hibrid, făcută cu punţi, motor şi cutie de Aro. Am lucrat şi la autoturismul alb”, spune Jelea.

 

Înapoi în magazie!

Ego în magazie în februarie 2010

După restaurarea care a costat peste 10.000 de euro, în mai 2009, autoturismul s-a întors la Muzeul din Tecuci. În… magazia de lângă WC-ul de scânduri din fundul curţii.

„Noi avem un loc pe care i l-am dedicat maşinii: o magazie. Este acoperită, de când a venit frigul, am luat măsuri să nu crape”, declara, în februarie 2010, directorul muzeului, Laurenţiu Groza. Era frig aspru, iar condiţiile de depozitare puneau în pericol existenţa autoturismului. Dar Muzeul, instituţie aflată în subordinea Primăriei municipiului Tecuci, era prea sărac şi cerşea zilnic lemne ca să nu îngheţe muzeografii.

„Caroseria maşinii este din lemn şi are şi el o viaţă. Ea deja a depăşit timpul. Pentru aşa o bătrâneţe îi trebuie temperatură constantă, peste zero grade sau între 5-20 de grade, trebuie pornită din când în când, iar dacă iese pe afară trebuie întreţinută… dacă se doreşte a fi cum a fost”, spunea salvatorul Ego-ului tecucean.

În biroul primarului de Tecuci de atunci, Eduard Finkelstain, stătea, la loc de cinste, fotografia autoturismului Ego, surprinsă într-un cadru din „Restul de tăcere”. Deşi edilul a promis, atunci, că va muta autoturismul într-unul dintre garajele încălzite ale Primăriei, acest lucru nu s-a întâmplat.

La finele lui 2011, „otomobilul” Ego a putut fi admirat în cadrul micro-expoziţiei „Auto 1900”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti pentru a marca împlinirea celor 552 de ani ai Capitalei, apoi s-a întors tot în magazie. Tot acolo am găsit-o şi în februarie 2017. Lipsea doar privata de scânduri, demolată între timp, pentru că Muzeul a fost restaurat cu fonduri europene. Dar nu şi magazia!

 

În căutarea „strămoşilor”

Gabriel Jelea, salvatorul autoturismului Ego

„Din această marcă, Ego, s-au construit aproximativ o mie de exemplare. Fabrica se numea «Mercur» şi făcea avioane, dar după Război i s-a interzis să mai fabrice avioane, şi atunci, rămasă fără obiectul muncii, s-a luat decizia să construiască maşini. Primul exemplar din Ego este produs în 1921 şi este expus la expoziţia de maşini din Berlin. E o maşină foarte bine realizată, dar, din punct de vedere financiar costurile erau foarte mari, iar fabrica nu a reuşit să vândă foarte multe exemplare. Unul dintre primele autoturisme Ego reuşeşte să câştige o cursă de automobile în Berlin în 1923. Unul dintre celebrii şoferi de curse, care ulterior a condus pentru Mercedes, Rudolf Caracciola, lucra la fabrica de maşini «Fafnir», şi pentru că nu a reuşit să vândă suficiente exemplare, i s-a interzis dreptul de a participa la cursele de maşini. Neavând cu ce participa, a găsit la un prieten o maşină Ego, a împrumutat-o, şi, fiind un şofer foarte bun, a câştigat cursa de la Belin din 1923”, ne-a dezvăluit muzeograful Paul Ciobotaru. Spusele lui sunt confirmate de Wikipedia care precizează că, în aprilie 1923, Caracciola a câştigat cursa ADAC (Allgemeiner Deutscher Automobil-Club), la stadionul Berlin, într-un Ego împrumutat.

„Din cele aproximativ o mie de exemplare construite de Mercur, doar despre trei se mai ştie, în lume, la ora actuală. Se mai păstrează, se pare, un exemplar, într-un muzeu din Berlin. În Muzeul Tehnicii din Viena mai există un exemplar. Încercăm să luăm legătura cu aceste muzee. A noastră e singurul din România, oricum. E păcat, zic eu, să nu-i cunoaştem adevărata valoare”, afirmă muzeograful.

 

Maşina a ajuns la Constanţa

Înainte de restaurare

În această vară, autoturismul Ego 4/14 a părăsit magazia Muzeului din Tecuci. A participat la o paradă auto la Constanţa, apoi la evenimentul de la Sinaia. Toate, datorită implicării noului manager al Muzeului, Viorel Burlacu, dar şi a altui tecucean. „Prin sprijinul oferit de un tecucean stabilit în Constanţa, ing. Gabriel Bălan, bijuteria tehnică a muzeului nostru pătrunde în lumea mare a eleganţei automobilistice. Maşina are de câteva zile toate documentele care îi permit participarea la orice eveniment automobilistic naţional şi internaţional: cartea tehnică cu omologare individuală de circulaţie, certificat de înmatriculare, inspecţia tehnică, certificat FIVA şi nu în ultimul rând numere de înmatriculare, GL 24 EGO.

În intervalul de timp cât emblema Tecuciului defilează prin ţară la expoziţii şi raliuri automobilistice, cu sprijinul Primăriei va fi reamenajat,  la standarde deosebite, garajul din curtea muzeului, care să permită o păstrare în condiţii de protecţie corespunzătoare şi, în acelaşi timp, posibilităţi de vizitare a maşinii, inclusiv în sezonul rece”, ne-a declarat managerul Viorel Burlacu.

Deocamdată e nevoie de o rectificare bugetară pentru a fi alocate fondurile necesare transformării magaziei într-un garaj adecvat unei maşini de epocă.

 

Fişa tehnică a automobilului

Automobil decapotabil cu patru locuri

Marca Ego, model 4/14

Anul fabricaţiei: 1924

Caroserie: AE Cabriolet

Greutate proprie: 720 kg

Greutate totală maximă autorizată: 1.050 kg

Sarcina utilă maximă autorizată: 330 kg

Viteză maximă: 50 km/h

Capacitatea rezervorului: 30 de litri

Sursă de energie: benzină

Culoare: roşu

Capacitatea cilindrică: 1.014 cmc

Putere: 14 CP

 

Foto: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, „Viaţa liberă” şi Retromobil.ro

Anca Melinte este redactor la cotidianul „Viata libera” din Galati unde, din august 2004, scrie articole pe domeniul politic-administratie si o pagina dedicata diasporei galatene. A intrat în presa în anul 2001, ca redactor la saptamanalul „Impact-Est”, si apoi la cotidianul „Impartial”.