Etichetă: primari penali

În Iași, trei dintre primarii aleși în vară și-au și pierdut mandatele

Primarul orașului Târgu Frumos, social democratul Ionel Vatamanu, îngroașă lista primarilor care, abia aleși, își vor pierde funcția ca urmare a primirii unei condamnări definitive cu suspendare. Ordinul de încetare de drept pe care prefectul îl va emite în cazul lui Vatamanu va fi al treilea în ultimele patru luni. Primul caz a fost al lui Dorin Mircea Malii. Chiar în primele zile ale sale ca primar al comunei Șipote, el a fost condamnat definitiv pentru fapte de pe vremea când era viceprimar. Apoi primarul comunei Oțeleni, Ciprian Aiojoaei, a primit o condamnare definitivă pentru că s-a purtat agresiv cu doi cetățeni. În toate cele trei cazuri, primăriile vor trebui să suporte organizarea unor alegeri locale parțiale din bugetul propriu.

By IJC, in Alegeri Generale 2016 on .

Alegătorul gorjean „a avut dreptate”: toți penalii au câștigat noi mandate

Gânditorul american, Ronald Dworkin, în studiul ”Is Democracy Possible Here?”(2006), analizează modul în care trebuie să ”lupte” politicienii, pentru a convinge electoratul contemporan. Concluzia sa este că, atât timp cât s-a probat, științific, că ignoranța este trăsătura de bază a majorității electoratului, atunci politicienii învingători nu au altă soluție, decât să coboare discursul în ignoranță.

By IJC, in Alegeri Locale 2016 on .

Mioarele îndrăgostite de lupi: ieşenii au ales 11 primari penali.

Toţi primarii ieşeni cu probleme penale care au candidat la alegerile locale pentru un nou mandat au iesit câştigători, majoritatea cu scoruri zdrobitoare, chiar dacă viitorul lor în administraţia locală este incert. Din cei 98 de primari pe care îi are judeţul Iaşi, peste 20 au avut dosare penale sau chiar s-au ales cu trimiteri în judecată şi condamnări în primă instanţă, iar 11 din aceștia au candidat și au câștigat alegerile locale care s-au desfășurat duminică. Toate orașele din județul Iași au fost câștigate de candidații PSD, în două din cazuri fiind vorba chiar despre edili cu probleme penale.

By IJC, in Alegeri Locale 2016 on .

Hartă interactivă. Peste 250 de candidați la locale au probleme penale, sunt incompatibili sau au colaborat cu Securitatea

Cu toate că au păgubit tocmai localitatea pe care o păstoresc, au executat ani de închisoare pentru fapte de corupție, au fost condamnați sau sunt anchetați pentru abuz în serviciu sau luare de mită, au fost declarați incompatibili, au fost dovediți ca fiind foști colaboratori ai Securității sau apar până și în dosare de proxenetism, peste 250 de astfel de candidați încearcă în această duminică să câștige un mandat de primar.

By IJC, in Alegeri Locale 2016 on .