Casa Damadian, bijuteria arhitectonică a unui norvegian îndrăgostit de Constanța veche

Casa Damadian a fost construită în anul 1894, de o familie de germani care a ales să locuiască în zona veche a Constanței, pe vremea când această parte a orașului era pustie, înconjurată doar de mare. După moartea proprietarului, Alice Wegener, casa și terenul aferent au fost vândute în mai multe rânduri până când, în cele din urmă, la începutul secolului XX, au ajuns la o familie de armeni. Armenag și Haigouhy Damadian au finalizat construcția în anii ’20, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, și au adus-o la forma ei finală, sub care a devenit cunoscută drept Casa Damadian.

By , in Orașul Uitat on . Tagged width: , , ,

Construită în stil neoromânesc, clădirea a fost orientată cu intrarea spre Portul Constanța și nu spre Piața Ovidiu, așa cum au fost orientate toate celelalte construcții. Negustori prin excelență, armenii au intuit încă de-atunci potențialul de dezvoltare al orașului-port orientându-și simbolic locuința spre mare. Clădirea a devenit foarte repede cunoscută în oraș, devenind un simbol al prosperității familiei Damadian, care deținea și alte proprietăți importante în oraș.

În 1950, casa a fost naționalizată și a fost transformată în clădire de birouri pentru diverse întreprinderi, iar după Revoluție a fost evacuată și ar fi trebuit să intre în conservare. Însă în anii care au urmat clădirea a suferit numeroase intervenții care și-au lăsat amprenta negativ asupra imobilului. Soarta imobilului se schimbă începând cu anul 2004, atunci când clădirea ajunge în proprietatea unui cetățean norvegian care o restaurează.

 

Norvegianul a salvat clădirea de la prăbușire chiar dacă nu este monument istoric

În anul 2004, Casa Damadian a fost cumpărată de Børge Kallesten, un norvegian îndrăgostit de istoria Constanței vechi și cu respect pentru patrimoniu, tatăl său și un alt investitor norvegian. Kallesten este stabilit în Norvegia, în orașul-port Stavanger, la 3000 de kilometri de Constanța, și este căsătorit cu o româncă. S-a îndrăgostit atât de tare de istoria Constanței încât a învățat inclusiv să vorbească și să scrie fluent în limba română: ”Sunt foarte atașat de zona veche a Constanței. Istoria este foarte bogată și fascinantă. Când se construiau asemenea monumente în România, noi (în Norvegia) locuiam în căsuțe simple, cu un nivel, făcute din lemn. Clădirile grandioase cu ornamente erau numai pentru cei cu sânge albastru. Istoria Dobrogei mă fascinează. Oamenii sunt, cu câteva excepții, foarte prietenoși și primitori-  și sunt recunoscător că am putut considera Constanța o a doua «acasă»”.

 

Deși clădirea nu este monument istoric, Kallesten a ales să o reabiliteze cu grijă și atenție la detaliile care dau identitatea acestui imobil. Ba mai mult, norvegianul nu este de acord să închirieze spațiile clădirii cu orice preț și nu acceptă ca viitorii chiriași să dezvolte afaceri care nu s-ar potrivi cu istoria, cultura și centrul vechi al Constanței.

Reabilitarea exterioară a imobilului a durat șase ani (2005-2011), norvegianul a folosit doar materiale de bună calitate, iar proiectul de restaurare a fost conceput de arhitectul Dorin Bucur:În acest moment, Casa Damadian este complet renovată pe afară, însă o parte din clădire este neamenajată pe dinăuntru. Momentan nu are niciun spațiu închiriat. Am avut o parte închiriată o perioadă și am avut și alte oferte, dar încă nu m-a convins conceptul noilor business-uri care doreau să se desfășoare aici. Noi ne-am pus sufletul în această clădire, am reabilitat-o după standarde înalte și am o speranța să găsim un concept (sau concepte) care reflectă istoria și valorile arhitecturale. Încă rămâne de văzut ce va fi în final”, ne-a spus Kallesten.

 

Børge Kallesten ne-a povestit că nu au fost mulți cei care l-au încurajat să reabiliteze clădirea, dar că el și-a urmat viziunea care astăzi a devenit realitate – un centru istoric animat, cu terase, cafenele și promenadă:

”Împreună cu tatăl meu și cu un prieten de-al lui din Norvegia am cumpărat Casa Damadian în decembrie 2004. La început, când ne-am hotărât să începem reabilitarea clădirii, mulți au râs de noi. Nu le venea să creadă că noi investim într-o clădire aproape distrusă, cu balcoanele de pe fațadă parțial căzute, acoperiș neetanșat, geamuri sparte și în general o clădire care se afla într-o stare jalnică. Dar Casa Damadian este mai mult decât o investiție pentru noi, este o călătorie în timp și în istoria constănțeană și care dovedește că are rădăcini mondiale. Noi am avut o viziune de la început, o viziune pentru orașul vechi, iar viziunea noastră devine realitate pe zi ce trece. Ne-am imaginat zona veche a orașului ca un centru cultural si istoric, plin cu cafenele, restaurante, terase, unde să se organizeaze concerte și târguri, unde oamenii să se strângă și să respire cultură. Încet, încet, devine realitate”.
Kallesten este mândru că a investit în imobilul din secolul al XIX-lea și vorbește cu emoție despre trecutul acesteia și despre poveștile țesute în jurul centrului vechi din Constanța: ”Avem o clădire cu o istorie fascinantă. Foștii proprietari au păstrat, și ne-au dat nouă, un dosar complet cu toate actele de proprietate, începând cu un act de proprietate la teren din 1865, din timpul Imperiului Otoman – tradus din limba turcă în 1895. Atinge istoria cu englezii și cum a ajuns calea ferată în Dobrogea, apar mai departe niște proprietari greci și apoi armeni. Clădirea a trecut prin multe încercări, dintre care două războaie mondiale; o perioadă a găzduit soldați ruși, o perioadă soldați germani. Apoi, pe data de 8 mai 1950, sub regimul comunist, s-a prezentat un membru al comitetului provizoriu al orașului Constanța la adresă și așa cum scrie în procesul verbal pe care îl am în original, “i-am adus la cunoștință că: Imobilul sa nationalizat” – cu greșeala ortografică. Totuși, cu toate încercările, clădirea a rămas în picoare. A rămas ca o mărturie a istoriei care a fost. Nu zice mult, dar dacă asculți bine îți dezvăluie. Într-adevăr, clădirea a fost un pic obosită, dar a fost datoria noastră să aducem clădirea înapoi la strălucirea ei inițială. Poate în viitor, când se va vorbi despre englezii, rușii, grecii și armenii ce au fost acolo, vor fi menționate câteva cuvinte și despre norvegieni”.

Børge Kallesten a subliniat fascinația care i-a cuprins în momentul în care au intrat în contact pentru prima dată cu istoria și locurile Constanței vechi. Spune că a fost naiv și că nu știa ce îl așteaptă dacă voia să reabiliteze clădirea ca la carte, dar nu regretă niciun moment alegerea pe care a făcut-o pentru că, spune el, banii nu pot cumpăra nici valorile, nici trecutul: ”La început, când am cumpărat Casa Damadian, poate am fost prea naiv, totuși. Poate am fost prea tânăr. Tatăl meu și colegul lui nu pot să spună că au fost prea tineri, dar probabil și ei au fost naivi – toți am fost fermecați de istoria și bijuteria arhitecturală ce se ascundea sub fațadele uzate. E clar că nu am văzut din start cât de complicat este să faci ceva într-o cultură totuși diferită față de a noastră. Vom vedea. Încă nu avem răspunsul final. Totuși, mă bucur că am fost naiv și mă bucur că am ajuns unde am ajuns astăzi cu Casa Damadian. Cred că avem valori istorice, culturale și arhitecturale care nu se pot cumpăra cu bani în ziua de azi. Piața Ovidiu a devenit un centru cultural cu târguri, festivale și multe activități. A devenit o zonă pietonală. Un loc de relaxare, un loc pentru socializare și un loc pentru familii. Data trecută când am fost în Piață, sunt sigur că am văzut un mic zâmbet la colțul gurii la statuia lui Ovidiu”.

Investitorului norvegian îi piere însă zâmbetul când vine vorba de soarta monumentelor istorice din Constanța și, în general, din România. Se întristează și crede că principalul motiv din cauza căruia patrimoniul cultural și istoric a fost batjocorit din cauza corupției, urmată de birocrație și legislația ambiguă : ”Din punctul meu de vedere, principalul fenomen care a creat un dezinteres masiv asupra monumentelor existente astăzi în Constanța, dacă nu vorbim de perioada dinainte de ’89, este câteva decenii de corupție. Ceea ce este foarte trist dacă ne uităm la ce cultură și istorie bogată există. Marea problemă este că există unele persoane care pot face ce vor, fără să fie trase la răspundere în nici un fel sau să existe consecințe grave. Dar, în schimb, sunt tot felul de piedici care sufocă orice încercare de a face un lucru bun de către oamenii de rând. Uneori, legea se aplică în funcție de ce mașină conduci sau al cui cumnat sau rudă ești. Și nu este pentru toți aceeași. Legea ar trebui să fie simplă, fără birocrație inutilă. Iar distanța dintre cei care fac legile și oamenii care trebuie să le aplice zi de zi trebuie micșorată. Pentru a putea face ceva, pentru a putea schimba soarta patrimoniului, trebuie să apară o serie de inițiative care să încurajeze proprietarul de clădire de patrimoniu să aibă grijă de ea: încurajări, informații despre valoarea patrimoniului, reduceri de taxe, costuri deductibile la renovare și întreținere, ajutor financiar (bani guvernamentali) la consolidări, la renovat fațade etc. Mai este și următoarea problemă: costurile enorme în procesul de avizare și de proiectare a unei reabilitări de clădire de patrimoniu. Taxe la stat, taxe la primărie, taxe la toată lumea și multe taxe greu de înțeles. Și acestea sunt lucruri care te descurajează, pentru că se întâmplă înainte să începi efectiv lucrarea. Trebuie făcut ceva în acest sens, pentru că astfel proprietarii de monumente sunt descurajați. Taxele în sine nu sunt neapărat problemă, ci mai degrabă imprevizibilitatea acestora. Birocrația și legile ar trebui să existe pentru a asista cetățenii; nu cetățenii să existe pentru întreținerea birocrației. Înapoi la întrebarea despre starea monumentelor din Constanța. Din păcate, există o listă lungă de clădiri simbolice, monumente istorice, aflate într-o stare de degradare. De multe ori am zis, în glumă – dar cu un fir de seriozitate – că poate ar fi mai bine să acoperim Mozaicul de lângă Piața Ovidiu cu pământ și să lăsăm pe altcineva, în viitor, să-l descopere din nou. Fiindcă în momentul actual nu este apreciat. Și nu este întotdeauna vorba de bani mulți. Pentru că o clădire ajunge într-o stare avansată de degradare doar dacă nu este întreținută. De aceea eu cred  că fiecare instituție sau fiecare proprietar ar trebui să aibă în buget capitolul „întreținere“. Dacă astăzi repari într-un colț tencuiala și mâine vopsești o balustradă, nu se ajunge în astfel de situații”.

Cu toate acestea, Børge Kallesten este optimist cu privire la viitorul monumentelor istorice din Constanța. Crede că interesul pentru patrimoniu și istorie a crescut și se înscrie într-un trend ascendent, ceea ce este de bun augur: ”Trebuie să adaug că multe lucruri s-au schimbat de când am venit prima dată în România, acum 16 ani, și de când am început aventura cu Casa Damadian, acum 12-13 ani. Avem de exemplu un primar nou de atunci, care pare să fie foarte interesat de Istorie și de soarta orașului vechi. Numărul de oameni care discută, documentează și sunt interesați de istorie și moștenirea arhitecturală este în creștere exponențială. Se formează o cultură nouă, de oameni tineri care nu mai acceptă mentalitatea și metodele din generațiile din trecut. Eu personal, am așteptări mari!”

 

 

Moștenirea și influența armenilor în România

Rolul pe care poporul armean l-a jucat în dezvoltarea societății românești a fost unul definitoriu.

La 1064, Regatul Armeniei Mari s-a prăbușit sub cucerirea selgiucizilor, fapt pentru care un grup compact și numeros de armeni înstăriți au ales să-și părăsească locurile natale. Negustori prin excelență, armenii au luat calea celor două rute comerciale importante ale vremii și, pe drum spre Regatul Polon, au traversat teritoriile românești. Mare parte dintre ei nu au mai părăsit meleagurile noastre simțind repede potențialul de dezvoltare al locurilor.

În primul val, din secolul al XI-lea, armenii s-au stabilit în zona Moldovei, apoi în Transilvania. Mai târziu, armenii s-au stabilit și în Țara Românească. Atunci când primii armeni au ajuns pe meleagurile românești, nu erau consolidate încă formațiunile statele, iar armenii au contribuit decisiv la dezvoltarea și modernizarea societății și, mai ales, la formarea orașelor. Domnitori precum Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare au acordat largi privilegii armenilor (episcop, tribunal, administrație proprie etc), ba chiar au ”importat” grupuri de armeni din Polonia pentru a dezvolta și mai mult comunitatea și pentru a-și spori sursele de venituri. Într-o conferință susținută la Paris, Nicolae Iorga a făcut o afirmație sugestivă pentru contribuția armenilor în trecutul românilor: ”Satul este al nostru, orașul este al vostru”.

Comunitatea de armeni din Dobrogea are, însă, alte origini. Cei mai mulți dintre armenii ajunși în Constanța s-au stabilit aici la începutul secolului al XX-lea, ca refugiați din Imperiul Otoman pe vremea când Guvernul Junilor Turci ducea o politică de exterminare împotriva poporului armean.

În toate cazurile însă, indiferent de perioada sau circumstanțele în care armenii s-au stabilit pe teritoriul românesc, poporul din Caucaz a lăsat o amprentă puternică și pozitivă în dezvoltarea comunităților în care au trăit și, poate mai important decât atât, au lăsat o moștenire culturală, arhitectonică și gastronomică neprețuită. Astăzi, în România mai trăiesc 1361 de armeni, cele mai mari comunități fiind în București (565 de armeni) și în Constanța (263 de armeni).

Andreea Pavel

Andreea Pavel este jurnalist si fondator al ziarului Info Sud-Est. A debutat in presa in anul 2007, iar in anul 2014 a castigat Tanarul Jurnalist al Anului ”pentru indrazneala de a face presa libera la Constanta”. Infiintat in anul 2012, saptamanalul Info Sud-Est s-a remarcat printr-o serie de investigatii despre legaturile transpartinice, abuzurile si coruptia de la malul marii, dar si prin campaniile de salvare a patrimoniului cultural si istoric din Constanta.