Timișoara: Pe ruinele Fabricii de pălării s-a născut proiectul social Ambasada

Situată la doi pași de centrul orașului, una dintre fabricile care au produs un brand timișorean, vestitele pălării din fetru de lână, păr de iepure sau suport termoplastic, decade în fiecare zi. Acesta și este interesul major al proprietarilor misterioși de azi care așteaptă să dea o lovitură imobiliară cu terenul de câteva mii de metri pătrați și clădirile aferente, chiar dacă una dintre ele, corpul administrativ construit în 1900, figurează pe lista monumentelor istorice la poziția 143 ca monument de categoria B. Un tur prin curțile traversate de câini indispuși revelează mizeria care trebuie să surpe programatic proprietatea: acoperișuri crăpate, geamuri sparte, pereți scorojiți, porți ruginite. 

Dacă navighezi pe Internet în căutarea unor informații despre Fabrica de pălării din Timișoara, sau PALTIM S.A., cum este încă înregistrată firma, dai peste anunțuri surprinzătoare pe site-urile de antichități:

Pălărie nouă elegantă, cu toate etichetele de PALTIM/Timișoara, frumoasă, masura 58. Obiectul este lucrat din fetru fin de lână, culoarea gri, margine interioară piele, are toate marcajele, etichetă rombică, masura și interior lateral eticheta cu datele privind data producției, anul 1990. Firma producătoare de pălării azi este abandonată, în ruină.

(www.antic-shop.ro)

Privatizarea, începutul sfârșitului

Prin 2014, un viceprimar a adunat presa pentru a-și exprima indignarea și a promis „identificarea” proprietarilor pentru a-i sancționa. De atunci, nu s-a mai auzit nimic. Identificarea s-a dovedit o treabă complicată chiar și pentru cei mai buni jurnaliști de investigație. Din 2006, când sindicaliștii și conducerea care au pus mâna pe fabrică prin metoda MEBO, și-au înstrăinat cu scandal acțiunile către o firmă din București, noii proprietari s-au camuflat perfect, așa încât nici cei care au închiriat temporar spații pentru o mică afacere nu știu cine sunt.

Registrul Comerțului spune că PALTIM este o societate pe acțiuni cu sediul social în București, cu un capital de 2.033.438,34 euro integral vărsat, având ca acționar principal firma TRITTICO  Holdings Ltd., o societate înregistrată în Cipru, la Nicosia, pe Ave.Arch.Makarios iii, nr. 2-4, Capital Center, 9th floor. În afara firmei din off-shore, există doi acționari pesoane fizice cu cota de participare la beneficii şi pierderi de 1,46%. Împuternicit este un anume Pincu Florian Marcel din Giurgiu. Mergând mai departe pe fir, aflăm că TRITTICO  Holdings Ltd. este specializată în afaceri imobiliare desfășurate în România, Moldova, Bulgaria, Ucraina, Letonia.

Directorii sunt, după practica off-shore, ciprioți. Holdingul a înregistrat în 2014, conform unui raport Deloitte, un profit net de aproape 15 milioane de dolari, cu zece milioane mai mult decât în anul precedent. La începutul lui 2015, TRITTICO își mută operațiunile în Insulele Cayman pentru a evita măsurile fiscale impuse Ciprului de Uniunea Europeană. Astfel acționar unic devine Haugens Enterprises Ltd., care preia și creditele substanțiale, de sute de milioane de euro, luate mai ales de la BERD.

Deși prosperă, compania off-shore nu e dispusă să cheltuiască pentru întreținerea cât de cât civilizată a spațiilor cumpărate pe bani puțini la Timișoara. Pe vremea când s-a privatizat, începând cu 1991, sub numele de PALTIM S.A., cele câteva sute de angajați și-au pus speranțe în prosperitatea fabricii, mai ales că intreprinderea era unic furnizor de berete pentru armată și singura fabrică de profil din țară. S-a deschis un magazin de prezentare, însă pălăriile au rămas pe stoc și afacerea prost condusă s-a împotmolit. Încă zace prin depozite, pradă moliilor, o tonă de pălării, pe care administratorul împuternicit a intenționat să le incinereze, dar a renunțat, fiindcă operațiunea costă.

Când s-au scos la vânzare acțiunile, pe care conducerea de atunci a știut să le valorifice în favoarea sa, au apărut și frații Cristescu, regii privatizărilor din Timișoara, pentru a oferi acționarilor mici sume tentante. Acolo unde apele sunt tulburi nu lipsesc avocații unși cu toate alifiile, cum ar fi Petre Petrișor, fost șef al Tribunalului Timiș, implicat în mai multe cazuri nebuloase. La mai puțin de un an de la vânzare, mașinile s-au oprit, meșterii pălărieri au plecat acasă, iar de clădiri, utilaje, dotări s-a ales praful. În 2016, pe forumul unei publicații online, Felicia Rus cerea ajutor în găsirea arhivei rătăcite a fabricii:

Oameni buni, am lucrat și eu la Fabrica de pălării 15 ani, până în ’90 când am plecat. Acum am ajuns să mă pensionez și nu găsesc arhiva Fabricii de pălării. Mi s-a spus că e la Târgoviște, am trimis actele acolo și  mi- au spus ăia că nu e la ei. Cred că suntem foarte mulți care ar avea nevoie să știe unde e arhiva Fabricii de pălării din Timișoara. Dacă știe cineva să ne spună și nouă, că avem nevoie să ne depunem actele de pensionare.

Sic transit gloria…

Un atelier de pălării deținut în 1892 de Filip Lenstein a fost nucleul fabricii pentru care proprietarul de atunci a adus investitori austrieci, fondând prima societate pe acțiuni în domeniu din Europa Centrală. În 1900 „s-a construit principala clădire a fabricii, aflată pe malul drept al Begăi, pe actualul splai N. Titulescu, dispunând de un capital de 600.000 de coroane. S-au adus maşini şi specialişti din străinătate, în timp s-au înfiinţat reprezentanţe în Bucureşti, Budapesta, Paris, Londra sau Viena, iar pălăriile, de o calitate excelentă, erau extrem de căutate de pătura înstărită a societăţii din întreaga Europă dar şi din SUA sau America de Sud”, se arată într-un documentar realizat de jurnalista Liana Păun.

Imobilul mai există, însă rapoartele întocmite de experți arată că s-a umblat la structura de rezistență făcând dificilă orice intervenție de restaurare. Scopul este unul singur: ca terenul să se elibereze cât mai curând pentru a se profita de creșterile de preț preconizate o dată cu desemnarea Timișoarei Capitală Culturală Europeană 2021.

La începutul sex. XX, Se produceau aici peste 750 de pălării pe zi cu doar 80 de muncitori, iar în 1938 fabrica își sporise producția și își triplase angajații lucrând în timpul Primului Război Mondial pentru armata austro-ungară. Naţionalizată în 1948 ca „Fabrica de Pălării Timişoara”, intreprinderea a continuat să lucreze inclusiv pentru MApN, iar din 1991 până în 1995 s-a privatizat prin MEBO sub numele de PALTIM S.A. Branduri timișorene ca Guban, Kandia, Anheuer-Fabrica de seifuri, Comtim, Industria lânii-ILSA ș.a. s-au spulberat în mod similar tocmai sub zodia libertății și a democrației.

Jos pălăria pentru Asociația „Casa Plai”!

Andreea și Norbert Tako, inițiatorii Festivalului Plai din Timișoara, voluntari din 2006 până când festivalul de muzică a devenit cunoscut și stă pe propriile picioare, au gândit în 2014 un proiect nou cu o componentă socială: Ambasada Café. Au închiriat pe Asociația „Casa Plai” un spațiu de 300 mp din fosta PALTIM, cu intrare de pe str. Anton Sailler, au pus la bătaie economiile personale și împrumuturi nerambursabile de la părinți și au început amenajările.

12 camioane de gunoi am scos din acest spațiu care a fost un depozit, de la dosare ITM la sticlă spartă și deșeuri de construcție. Am păstrat însă tot ce amintea de fosta fabrică: picioare de la mașini de cusut, rafturi vechi, pancarte cu îndemnuri la muncă, chiar și o scrumieră. Pare absurd, dar am simțit nevoia să evocăm cumva locul.

-Andreea Tako

S-a lucrat cu vreo 15 prieteni, dar și cu muncitori angajați pentru a transforma hala cu aspect industrial și mansarda în loc de întâlnire pentru tineri, pentru corporatiști ca spațiu alternativ, dar și pentru conferințe, dezbateri, seminarii. Complicată a fost înlocuirea sticlei în ochiurile metalice inegale ale geamurilor, realizarea grupurilor sanitare și a unor rețele electrice la standardul cerut, precum și salvarea aspectului industrial care face farmecul locului. Open space-ul de la parter găzduiește un mic bar, există și o sală de seminar dotată cu echipament de proiecție, iar la mansardă o sală mare de conferințe. Cu ajutorul unor arhitecți inspirați, releveurile au conturat un spațiu funcțional, simpatic și prietenos. Ironic, în fostul depozit s-au păstrat printre molozuri câteva sloganuri muncitorești care spun „Eu muncesc! Eu controlez! Eu răspund!” și „Calitatea e deviza noastră”. Parcă se și potrivesc în proiectul Amabasada Café.

Ideea soților Tako a fost de la început conectarea nișelor creative. Ca voluntari în mai multe acțiuni culturale – Norbert a făcut parte din echipa câștigătoare a Timișoarei Capitală Culturală Europeană și este cetățean de onoare al orașului –  și-au dat seama că artiștii, creatorii în general nu au exercițiul dialogului constant și de aceea au oferit gratuit un loc de întâlnire la Ambasada. În fiecare 13 ale lunii vin aici artiștii vizuali pentru a vorbi despre ale lor. A avut loc și un târg cu mici obiecte de artă, care i-a pus laolaltă pe creativii din artele decorative.

Se lucrează la Ambasada cu tineri din categorii defavorizate, ceea ce presupune un efort educativ serios, în special din partea Andreei. Cu acest start, Ambasada s-a putut încumeta la un proiect european POSDRU pe economie socială care le-a asigurat timp de opt luni salariile angajaților, precum și investiții în panouri radiante, echipament de sunet etc. Colaborarea cu The Institute și cu organizația internațională NESST le-a facilitat accesul spre fonduri europene.